Căutare

Proiectul Legii minorităţilor bate orice reglementări naţionale şi internaţionale în privinţa învăţământului. Se propune, nici mai mult, nici mai puţin, ca pentru păstrarea, exprimarea şi dezvoltarea identităţii naţionale orice „persoană fizică, (?) organizaţiile

şi societăţile minorităţilor naţionale să aibă dreptul de a înfiinţa, organiza şi de a asigura funcţionarea unităţilor şi instituţiilor de învăţământ particular în limba maternă, care, în condiţiile legii, beneficiază de subvenţii de la bugetul de stat sau bugetele locale.“

În plus, proiectul propune ca de dreptul de a înfiinţa şcoli şi universităţi să beneficieze şi cultele religioase, nu doar în scopul instruirii personalului de cult, ci chiar şcoli şi universităţi laice, de asemenea cu subvenţionare de la bugetul de stat sau de la cel local.

Cele două propuneri sunt, în acest moment, dincolo de cadrul legal existent în România şi, după toate informaţiile, adoptarea unor astfel de măsuri ar constitui premieră absolută şi pentru învăţământul european.

Legile existente precizează că şcolile şi universităţile de stat se pot înfiinţa doar la iniţiativa inspectoratelor şcolare, a administraţiei locale, a guvernului sau parlamentului şi ca urmare a deciziei senatelor universitare. În România există prevederea care permite ca, în cadrul învăţământului particular, de toate gradele, să existe şi să se materializeze orice iniţiativă, cu respectarea normelor legale privind autorizarea şi acreditarea. Dar, deocamdată, bugetul de stat al României nu-şi poate permite să susţină financiar decât şcolile şi universităţile din sistemul de stat.

Cea mai „interesantă“ propunere apare însă în cazul numirii directorilor de şcoli, a inspectorilor, a aprobării planului-cadru (disciplinele şcolare), al selectării manualelor în limba maternă, unde se cere ca toate aceste acţiuni să se realizeze doar cu avizul conform „al reprezentanţilor“ legitimi ai minorităţilor. Altfel spus, nimic nu mişcă în viaţa şcolilor aparţinând minorităţilor dacă nu-şi dă acordul organizaţia. Acesteia i-ar reveni şi dreptul să înfiinţeze instituţii şi subunităţi ale acestora, să acorde personalitate juridică şcolilor ce funcţionează sub efectivele normate şi chiar să aprobe clase şi grupe sub normativ.

În plus, legile existente reglementează învăţământul pentru minorităţi în cel mai democratic şi european mod cu putinţă. În România lui 2005, se poate învăţa în limba maternă de la grădiniţă până la doctorat şi asta, atenţie, cu subvenţie de la bugetul de stat.

Ministrul Educaţiei nu s-a pronunţat deocamdată public asupra acestor propuneri, dar, din observaţiile pe care le-a făcut, a lăsat să se înţeleagă că asemenea prevederi nu vor primi girul ministerului niciodată. Politica educaţională într-un stat o face totuşi statul, nu orice ONG, fie el şi al minorităţilor.